De fiecare data cand dam o fuga pe la munte nu uitam sa luam de la producatorii locali si doua-trei sticlute cu sirop de pin. Acest medicament natural a trecut testul timpului si s-a dovedit a fi extrem de eficient in tratarea mai multor afectiuni, precum cele pulmonare, renale, reumatismul, insomniile si stresul.
Mai jos vom detalia cateva proprietati terapeutice ale mugurilor de pin.
Mugurii de brad sunt renumiti mai ales pentru tratarea problemelor pulmonare, inflamatiilor si infectiilor cailor respiratorii, ameliorarea astmului bronsic si calmarea tusei. De asemenea, contribuie la vindecarea gripei, faringitei, sinuzitei si amigdalitei. Am putea spune ca siropul de pin este un adevarat inamic al bolilor pulmonare. Armele ii sunt proprietatile expectorante, antiinflamatorii si bactericide.
Siropul de pin este utilizat si pentru protejarea aparatului cardiovascular. Acesta contine grasimi mononesaturate ce micsoreaza nivelul colesterolului din sange. Mugurii contin acid oleic ce ajuta ficatul sa inlature trigliceridele din organism. Totodata, acesta protejeaza corpul impotriva bolilor coronariene si accidentelor vasculare cerebrale.
Siropul de pin luat dimineata pe stomacul gol ajuta si la inlaturarea stresului si oboselii. Acest medicament natural regleaza activitatea nervoasa, valorile glicemiei si are un efect tonic intens. Starea de oboseala este combatuta in special datorita fierului din continut.
Avand in compozitie proteine, mugurii sunt o sursa excelenta de energie de lunga durata. Proteina este utila si pentru refacerea si intarirea tesuturilor musculare.
Nu doar morcovii ne ajuta sa ne ascutim vederea, ci si mugurii de pin. Acestia contin beta-caroten, ce este transformat in vitamina A, si antioxidanti, substante extrem de utile pentru sanatatea ochilor. Luteina din compozitie ajuta la mentinerea unei vederi bune odata cu inaintarea in varsta.
Siropul de pin ajuta organismul sa lupte impotriva kilogramelor in plus. Acesta este bogat in acizi grasi, printre care si acidul pinolenic, care stimuleaza acea zona a creierului care este responsabila de eliberarea hormonilor satietatii. Acesti hormoni dau creierului mesajul “M-am saturat!”. Drept urmare, este recomandat sa consumam acest sirop intre mese sau presarat peste salate.
O alta caracteristica a siropului de pin este puterea de a lupta impotriva cancerului. Antioxidantii continuti de mugurii de pin combat radicalii liberi care duc la aparitia cancerului si a altor boli cronice. De asemenea, antioxidantii protejeaza organismul impotriva agentilor care cauzeaza boli infectioase, virusilor si, foarte important, impotriva procesului de imbatranire.