Pentru a păstra tot ce e mai bun dintr-un fruct sau o legumă trebuie să cunoaştem care este metoda corectă de conservare. Preţul mic al produselor congelate ne-a făcut în timp să ne îndreptăm atenţia în mare parte către produsele proaspete, deoarece ştim cu toţii că preţul reflectă de cele mai multe ori calitatea.
Le achiziţionam, le punem în frigider şi dacă arată intact după 3-4 zile, ne ridică şi acestea un semn de întrebare. Ştim cu toţii ca legumele luate de la bunici nu supravieţuiau la rece mai mult de câteva zile, fapt ce dovedea că mâncăm nişte alimente sănătoase, netratate cu diferite chimicale ale căror nume nu le putem pronunţa. În cazul acesta, cum este mai bine să procedăm? Oare într-adevăr produsele congelate sunt inferioare celor proaspete? Haideţi să vedem ce spun oamenii de ştiinţă.
Dr. Emma Boyland, lector superior în ştiinţe psihologice la Universitatea Liverpool, a abordat această temă într-un articol de specialitate. Doctorul universitar ne informează încă de la începutul studiului că alimentele congelate se confruntă cu o problemă de imagine. Din cauza informaţiilor apărute în mass-media, alimentele congelate au pierdut teren în favoarea celor proaspete. Unul din trei britanici consideră că hrana congelată este inferioară hranei proaspete, iar 43% din populaţia Marii Britanii consideră că nimic nu o poate convinge să cumpere mai multe produse îngheţate.
Adevărul despre produsele congelate
Din motive financiare, de sănătate şi ecologice ar fi ideal să ne oprim puţin şi să acordăm mai multă atenţie alimentelor congelate. “Consumatorii şi-au format o părere greşită asupra produselor îngheţate, că ar fi mai slabe calitativ, deoarece acestea sunt mai ieftine decât cele proaspete. Costurile mici de producţie sunt motivul real pentru care alimentele congelate sunt mai convenabile”, ne explică Dr. Emma Boyland. Studiile au demonstrat că îngheţarea nu blochează substanţele nutritive ale fructelor şi legumelor. În cadrul unui experiment, mai multe produse proaspete din aceeaşi sursă au fost depozitate timp de trei zile atât în congelator, cât şi în frigider. S-a dovedit că elementele nutritive ale produselor depozitate la frigider au scăzut chiar mai mult decât în cazul celor ţinute în congelator.
Dr. Emma Boyland
“În cercetările mele m-am focusat pe efectele promovării alimentelor asupra preferinţelor, opţiunilor şi comportamentului copiilor. În mod specific, mă interesează cuantificarea amplorii și a naturii publicității prin intermediul televiziunii, a mass-mediei noi și a altor surse (de exemplu, publicitatea în aer liber) și elucidarea efectelor activității de branding (de exemplu, utilizarea de caractere promoționale) asupra răspunsurilor copiilor la publicitate”, a declarat Dr. Emma Boyland.