Conferinţa STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS ŞI LUPTA ANTI-AGEING

By 01/12/2015Evenimente

Conferinţa susţinută de profesori renumiţi la nivel naţional: Academician Doctor Ovidiu Bojor, Prof. Dr. Adrian Restian şi Dr.Ionica Ciortan. Toţi cei 3 invitaţi susţin medicina integrativă, ce presupune prevenţia şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, în care alimentaţia, psihicul,eliminarea stresului şi forma fizică joacă un rol extrem de important.

– Academician Doctor Ovidiu Bojor este un renumit farmacist şi deopotrivă fondator al fitoterapiei moderne în România. În 1985 după ce s-a întors din Hymalaia, a adus seminţe de anumite plante pe care le-a aclimatizat în România, le-a combinat cu plante româneşti şi a scos insulina vegetală.

– Prof. Dr. Adrian Restian este doctor în stiinte medicale şi membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, membru fondator al Societăţii Naţionale de Neuroştiinţe, al Societăţii Academice de Medicina Familiei şi al Centrului de Studii pentru Ştiinţe de Graniţă, afiliat UNESCO. Acesta declară că sunt foarte mulţi oameni care cred că medicamentele sunt suficiente pentru a-i vindeca, însă cel mai important este sufletul şi psihicul care se poate îmbolnăvi, iar bolile lui pot influenţa sănătatea trupului. De aceea alimentaţia-starea psihică-starea fizică, toate contribuie la un stil de viaţă sănătos.

– Dr.Ionica Ciortan este medic primar în medicină generală şi pediatrie, doctor in stiinte medicale. Doamna Dr. Ionica Ciortan consideră că o dietă simplă şi odihna reprezintă „medicamentele” de care avem nevoie.

Sărbători fericite!

| Blog | No Comments
Iată că a sosit acel moment al anului când privim în urmă şi analizăm cele 12 luni trecute. Putem spune chiar petrecute împreună.

Vegetarian în România: “Este o provocare ce îţi schimbă viaţa în bine”

| Blog | No Comments
Ne-a făcut plăcere să stăm de vorbă zilele acestea cu o tânără studentă la jurnalism, Ana Maria L., ce îşi doreşte încă de la 21 de ani să schimbe viziunea…

Idei gustoase pentru zile de sărbătoare

| Blog | No Comments
Mesele la care îi avem invitaţi pe cei dragi sunt întotdeauna o plăcere, însă ele vin şi cu mici bătăi de cap. Cu ce preparate să îi servim? Ce reţete…

Moş Nicolae îşi pregăteşte desaga cu dulciuri

| Blog | No Comments
Noaptea de 5 spre 6 decembrie este una magică, una dedicată copiilor cuminţi, ce-şi vor lustrui ghetuţele cu speranţa că în dimineaţa următoare le vor găsi pline cu dulciuri lăsate…

Produse cu iz tradiţional dedicate sărbătorii centenarului

| Blog | No Comments
Săptămâna aceasta sărbătorim Centenarul Marii Uniri, însă în felul nostru. Şi cum am putea face asta mai bine, dacă nu printr-o manieră... culinară?! Vă aşteptăm pe la Cămara cu Merinde…

Reţete de sezon pe bază de sfeclă roşie

| Blog | No Comments
Vă povesteam în articolul anterior că sfecla roşie nu este folosită la adevărata sa valoare. Pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui, a întări sistemul imunitar şi a sta departe de numeroase…

Sfecla roşie – una dintre cele mai benefice legume pentru organism

| Blog | No Comments
Deşi sfecla roşie este o legumă atât de comună, v-aţi întrebat vreodată cât de benefică este aceasta pentru organism? Vitaminele A, B, C şi E, folaţi, magneziu, fier, potasiu, cupru,…

Aliaţi pentru imunitate

| Blog | No Comments
A sosit acel moment al anului când este indicat să testăm puterea plantelor, fructelor, legumelor şi a produselor apicole de a ne ţine departe de răceli. Despre ce alimente vorbim…

Ghidul veganului Partea a V-a: “Cum menţinem o dietă vegană echilibrată?”

| Blog | No Comments
Viaţa veganului e uşoară. Mult mai uşoară decât pare din exterior... şi 100% mai colorată decât cea a consumatorilor de alimente pe bază de carne. Nu o spunem doar noi,…