Noaptea de 5 spre 6 decembrie este una magică, una dedicată copiilor cuminţi, ce-şi vor lustrui ghetuţele cu speranţa că în dimineaţa următoare le vor găsi pline cu dulciuri lăsate în dar de Moş Nicolae. Acesta îi vizitează şi pe copiii neascultători, însă le oferă o nuieluşă pentru a-i determina ca anul următor să asculte mai mult de părinţi. Putem spune că acesta este şi momentul în care începem să simţim bucuria sărbătorilor de iarnă. În jurul nostru se aud colinde, prima zăpadă şi-a făcut apariţia, pe străzi răsar din ce în ce mai multe beculeţe colorate şi magazinele abundă în podoabe de Crăciun.
Legenda lui Moş Nicolae
Această tradiţie îşi are originea în povestea Sfântului Nicolae, ce a luat naştere pe teritoriul Turciei. Sfântul Nicolae provine dintr-o familie înstărită şi a fost crescut cu îndemnul de a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Drept dovadă, la moartea părinţilor săi, acesta şi-a împărţit averea celor săraci. Sfântul Nicolae a fost episcop şi a trăit o viaţă dedicată celor aflaţi la nevoie. Legenda aminteşte povestea celor trei fete care, neavând bani de zestre, nu puteau să se căsătorească, iar tatăl urma să le vândă unor bărbaţi înstăriţi. Moş Nicolae a trecut într-o noapte pe la casa fetelor şi le-a aruncat câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ghete, fie în ciorapi. Acesta este şi motivul pentru care cei mici îşi găsesc darurile în ghetuţe.
Dulciuri vegane pentru copii cuminţi
Revenind la cadouri, putem spune că îl aşteptăm pe Moş Nicolae pe la Cămara cu Merinde să îşi încarce desaga cu diferite dulciuri numai bune de oferit celor mici. Acestea nu sunt doar gustoase, ci şi sănătoase:
- Moşul nu va da greş niciodată cu daruri din ciocolată. De aceea, am pregătit câteva sortimente de ciocolată ecologică, marca Chocolates Sole: ciocolată albă, ciocolată neagră cu ghimbir, ciocolată neagră cu mentă, ciocolată cu lapte şi cocos, ciocolată neagră cu portocale, ciocolată neagră 73% îndulcită cu agave şi ciocolată neagră cu scorţişoară.
- De la Life Food copiii vor adora batoanele organice de ciocolată cu cireşe şi nuci sau cu 95% cacao şi scorţişoară.
- Pentru că am vorbit despre batoane, îi mai facem o recomandare moşului, respectiv batoanele cu nuci şi fructe, marca Ma Baker. La Cămara cu Merinde există o mulţime de sortimente: cu căpşuni, cireşe, coacăze, zmeură, caise, nuci si mango.
- Din ghetuţe nu au voie să lipsească bomboanele. Avem o selecţie delicioasă de acadele şi bomboane, cu arome de fructe, produse cu grijă de La Finestra sul Cielo.
- Moşul ar face bine să ia pentru pitici şi câteva punguţe cu biscuiţi mini cookie. Moara Bohlsener Muhle foloseşte doar ingrediente provenite din culturi certificate ecologic. Am ales pentru această sărbătoare biscuiţii cu aromă de ciocolată şi ghimbir sau cu ciocolată şi portocala.
Vă dorim o lună de poveste!