Am trecut de jumatatea acestui sezon si parca ne lipseste ceva. Este vorba despre retetele Taniei Bordianu. Drept urmare, am luat legatura cu prietena noastra experta in nutritie si am obtinut cateva recomandari pentru preparate gustoase de toamna.
Haideti sa vedem ce alimente ne aduce in dar natura si ce retete delicioase putem face cu ajutorul acestora.
Salata de toamna
“Ma intreaba prietenii ce salate pot manca in sezonul rece. Eu merg la cumparaturi si apoi ma joc cu ingredientele in bucatarie. Jocul se transforma in ceva delicios si super colorat. Va recomand o salata care poate fi savurata la pranz sau la cina, este delicioasa, satioasa plina de fibre, vitamine, minerale si proteine”, ne spune Tania Bordianu.
Pentru prepararea acestei salate va sunt necesare 100 g baby spanac, un morcov, o sfecla cruda, trei fire de ceapa verde, 200 g naut fiert, trei linguri de seminte de canepa, doua linguri de ulei de masline, jumatate de lamaie si sare neiodata. Frunzele de spanac se spala si se lasa la scurs, intre timp curatam morcovul, sfecla si le dam prin razatoare. Scurgem nautul de apa si il clatim sub un jet de apa rece. Intr-un bol punem frunzele de spanac, morcovul si sfecla rasa, ceapa tocata, nautul, sarea, zeama de la o jumatate de lamaie, uleiul de masline si semintele de canepa. Amestecam bine, bine si obtinem o salata excelenta.
Supa Minestrone
Dupa un sezon bogat in felurite fructe si legume, iata ca a venit momentul sa ne indreptam atentia catre hrana mai consistenta, pentru a ne pregati corpul pentru sezonul rece. Tania ne recomanda supa Minestrone, pentru care avem nevoie de o ceapa mare, doi morcovi, doi cartofi mari, un dovlecel, un ardei rosu, un ardei galben, trei-patru cani de fasole fiarta, doi litri de apa, doua lingurite de curry, o lingurita de turmeric, o legatura de patrunjel, sare neiodata si doua linguri de ulei de masline.
Tocam toate legumele, respectiv ceapa, morcovul, dovlecelul, ardeii si cartofii. Intr-o tigaie incingem doua linguri de ulei de masline, adaugam toate legumele si le sotam la foc mic aproximativ 15 min, amestecand din cand in cand. Intr-o oala punem la fiert doi litri de apa. Dupa ce apa s-a fiert, adaugam toate legumele sotate si le lasam la fiert cinci minute, la foc mic. Cand legumele sunt gata, adaugam fasolea fiarta, curry, turmeric, sarea si mai lasam supa inca cinci minute la foc mic. Dupa ce stingem focul, adaugam si patrunjelul tocat.
Dovlecei Umpluti cu Hrisca
Cu mai putin de zece ingrediente puteti obtine niste dovlecei umpluti extrem de gustosi si hranitori. Ingredientele necesare sunt: sase dovlecei rotunzi, 200 g de hrisca maro, o ceapa, o rosie mare, doua tije de telina Apio, doua linguri de ulei de masline, trei catei de usturoi, sare neiodata si piper.
Dupa ce spalam bine dovleceii, le taiem varful si ii scobim cu ajutorul unei linguri. Interiorul il pastram pentru ca ne va fi necesar mai tarziu, in compozitie. Intr-o tigaie punem uleiul de masline, ceapa tocata, interiorul dovleceilor, tijele de telina tocate, rosiile maruntite si le inabusim la foc mic, aproximativ 10 minute. Cand legumele sunt gata, adaugam usturoiul zdrobit, sarea si piperul.
Hrisca maro se poate fierbe (200 g hrisca in 400ml apa) sau se poate pune la hidratat timp de trei ore in apa rece. Dupa ce s-a fiert sau s-a hidratat, o scurgem bine de surplusul de apa si o adaugam in tigaie peste legumele sotate. Incalzim cuptorul la temperatura de 180-190 de grade. Umplem dovleceii cu hrisca si ii coacem timp de 25-20 de minute.