Suntem preocupaţi de dezvoltarea personală şi de a trăi o viaţă sănătoasă şi împlinită, aşa că am invitat un speaker motivaţional să ne împărtăşească povestea unei vieţi, a unui suflet greu incercat, care a ştiut să învingă lupta cu cancerul.
Seminarul “Bucuria de a fi” va avea loc Vineri, 4 Septembrie 2015, la Cămara cu Merinde (Bdul Mamaia nr. 180), începând cu ora 19:00, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Vă invităm să aflaţi de la invitata noastră specială- Andreea Haşcu – cum să vă bucuraţi de ceea ce aveţi şi să descoperiţi o altă perspectivă asupra vieţii, a ce este cu adevărat bun sau rău, important sau nu în viaţa fiecăruia.
„Ce înseamnă pentru mine bucuria de a fi? Înseamnă să respir. Să simt. Să fiu sănătoasă. Să râd în fiecare zi. Să mă trezesc dimineața și SĂ FIU. SĂ FIU și atât. PUR SI SIMPLU. SĂ FIU ÎN VIAȚĂ.”, ne mărturiseşte Andreea Haşcu. “E timpul ca și tu să descoperi că ești în viață. Și să începi să trăiești. Nu ca până acum, ci CU ADEVĂRAT. Vino alături de mine să dărâmăm barierele care nu te lasă să trăiești cu adevărat!”
Simona Chimișliu, Manager „Cămara cu Merinde” a declarat:
„Energie, inspiraţie, emoţie şi revitalizare a gândirii participanţilor, din perspectiva întâmplărilor care i-au marcat existenţa. Andreea ne dezvăluie cele mai importante practici şi convingeri care au ajutat-o să redescopere bucuria de a trăi.”
Participanţii la eveniment vor primi şi premii în cadrul tombolei organizate la sfarşitul evenimentului de la partenerii nostri: Iowemed Alderma, Techir, Yoga Joy Studio, Panacea Urban Apothecary, Clinica Sofa- Maison du Beaute, Piscina Ondina şi bineînteles Cămara cu Merinde.
Pentru o bună organizare, așteptăm confirmarea dumneavoastră de participare la adresa de e-mail (nume şi număr de telefon): office@koolmedia.ro
Vă aşteptăm în magica noastră Cămara, în fiecare zi!